Razboiul Ruso-Austro-Turc (1735-1739) Pacea de la Belgrad-1739

Chestiunea succesiunii poloneze a conrtibuit la nasterea unei noi crize, nascuta din antagonismele ruso-turce si austro-turce.In cele doua decenii care s-au scurs tratatului de la Vadul Husilor(1711) turcii au reusit sa faca fata presiuniilor exercitate de catre rusi pe directia sudica.Mai mult preocupata cu al doilea Razboi Nordic,rusia nu a putut interveni in 1716, alaturi de Austria. In Campania indreptata inpotriva turcilor.Ea declarandu-si neutralitatea.Prin tratalul de la Passarowitz pozitia austriei sa consolidat,facand un pas important spre sud-estul Europei,incepand a se infliltra tot mai mult in zona balcanica.

In ciuda acordului ruso-turc din 1720(pacea vesnica)tensiunile dintre cele doua state nu au incetat,acesta datorita si faptului ca rusia nu a renuntat nici o data la ideea de a obtine accesul la Marea Neagra.O alta problema care a impulsionat  ambele state era problema religioasa,acesta conferind astfel dispute dintre cele doua parti un character mai pasional.Deschiderea unei noi crize caucaziene in 1721,zona ce era teritoric sub controlul Sahului Persiei,dar unde Rusia se bucura de sprijinul populatiei crestine georgiene si armene,a avut darul de a tensiona relatiile ruso-turce.Rusia a intervenit,teoretic de parte sahului care se confrunta cu  rebelii sprijiniti de catre turci.Iar tratatul din 1724 , arbitrat de Franta a impartit regiunea caucaziana in doua zone de influenta:rusa si turca.

Tratatul de alinata dintre Austria si Rusia,din august 1726,a avut darul de a crea una din cele mai constante axe politice din urmatorul secol.Alianta austro-rusa a fost favorizat de interesele commune ale celor doua state:mostenirea poloneza sii cea turca.Dar totusi nu va putea fi estompiata rivalitatea dintre cele doua puteri in ceea ce priveste polotica lor fata de zona Europei Sud estice.Tocmai datorita ecestei divergente , alianta ruso-austriaca din 1726,reinnoita in 1737,se va dovedi mai putin trainica in timpul razboiului.

Deceniul patru din secolul al XVIII-lea sa caracterizat, in primul rand,prin tendintele diverselor puteri de asi asigura o preponderenta in partea rasaritana a Europei in general(Polonia) si in Imperiul Otoman in special.Astfel se ciocnesc interesele Rusiei si Austriei simultan cu consolidarea pozitiilor economice si politice ale Angliei si Frantei.Tocmai in acest cadru general se integreaza razboiul ruso-austro-turc care a izbucnit in 1735 si s-a inchetai cu pacea de la Belgrad in 1739.

Deschidera unei noi succesiuni poloneze in 1733 a avut insa darul de a complica si mai mult lucrurile.Franta,aliat imperiului Otoman,era acum in conflict direct cu Austria,aliata Imperiului tarist.

Semnarea preliminariilor de la Viena (1735) a dat insa posibilitatea rusilor sa intervina impotriva turcilor sub pretextul unui incident de la forntiera persana,fara insa a declara razboi turcilor trupele ruse care participasera la asediul Gdanskului au fost trimise direct spre sud,spre Crimeea , provincie pe care au invadat-o , dupa ce in prealabil au ocupat Azovul.

Austria gasea si ea momentul favorabil pentru extinderea avantajelor obtinute la Passarowitz,acesta schimbandusi pozita , datorita proiectelor rusesti in Moldova si Tara Roaneasca.

In declansarea razboiului a avut un rol important diplomatia farnceza.Franta planuise,prin ambasadorul Villeneuve inca din 1733 sa atraga imperiul Otoman intrun razboi indrepta inpotriva austriecilor si rusilor care intervenisera in Polonia.Planurile diplomatiei franceze au fost dejucate de un lat francez , contele Bonneval care se ocupa in momentul de fata cu reorganizarea armatei otomane. Acesta a estimat drept periculoasa interventia armatei turcesti impotriva trupelor austro-ruse din polonia. Bonneval fiind constient si de faptul ca sprijinul Frantei in lupta ar fi mai de graba simbolic. Situatia sa schimbat in 1736 cand intre Villeneuve si Bonneval s-a ajuns la un accord. Acum armata turca era mult mai bine pregatita,pentru a le raspunde trupelor ruse care au ocupat Crimeea.

Ostilitatile incepusera in anul 1735 prin atacurie ostilor rusesti asupra Azovului,iar declaratia de razboi a Portii otomane (2 mai 1736)  a fost urmata de mesaje de motivare adresate Angliei,Olandei si Frantei,dar mai cu seama cabinetului imperial de la Viena,pe considerentul ca austriecii au putea sa acorde ajutor Rusiei pe baza aliantei existente.

Intr-adevar , armatele imperiale patrunzand in Tarile Romane si in Bosnia,ostilitatile au incepu si cu Austria,(iulie 1737),in timp ce ostile rusesti ocupasera Oceacovul si alte cetati.La convorbirile care sau purtat la Nemirov , imperialii au conditionat pacea de cedarea unor inseminate parti din Bosnia si Serbia, iar in privinta Modovei si a Tarii Romanesti nici nu mai punea problema abandonarii lor catre Poarta. Tot la congresul de la Nemirov,si rusia a formulat unele  obiective ale politicii sale in problema otomana,propunand sa se acorde independenta Moldovei si Tarii Romanesti, iar turci sa se retraga definitiv la sud de Dunare.

“La congresul de la Nemirov (1737)”-scrie Karl Marx-imparateasa Anna a cerut sultanului independenta Principatelor dunarene sub protectoratul Rusiei.

In imprejurarile de atunci,pare evident ca scopul principal al acestei propuneri era de a contrabalansa insistentele Austriei pentru cedarea Moldovei si Tarii Romanesti sub vasalitate austriaca. Pe de alta parte , nici imperialii nu se puteau hotara sa sprijine conditiile tarinei deoarece ar fi ajutat astfel la extinderea hotarelor Rusiei pana la Dunare. De aceea , “din acest moment , intelegerea dintre cele doua puteri va aparea subminata printr-o rivalitate surda in regiunea balcanica”.

Razboiul Ruso-Austro-Turc (1735-1739) Pacea de la Belgrad-1739
2011-03-21  13.1 KB  277